„După opinia mea companiile trebuie listate la bursă, pentru că în momentul în care listezi la bursă compania ai foarte multe avantaje. În primul rând, evaluarea companiei se face de către piețe. În al doilea rând, odată ce-ți intră acționari minoritari, că și minoritar fiind în structura acționariatului, ai obligații, de a respecta drepturile acestora. De asemenea, listarea la bursă presupune creșterea transparenței în cadrul companiei respective”, a declarat Ludovic Orban, luni, după ședința solemnă din Parlament.
Premierul a mai precizat că prin listarea la bursă a companiilor de stat, există posibilitatea obținerii unor finanțări.
„Mai mult decât atât, există și posibilitatea de a obține finanțări prin intermediul listării la bursă a companiei de stat. Ca atare, eu sunt clar adeptul listării la bursă a tuturor companiilor de stat. Că este de vorba de Hidroelectrica, de CEC Bank, de aeroporturi sau alte companii, pentru mine punctul de vedere este același”, a mai spus Orban.
Flroin Cîțu a declarat, săptămâna trecută, că CEC Bank va fi listată la Bursa de Valori București până la finalul anului viitor, iar pachetul de acțiuni ce urmează să fie plasat pe piața de capital va fi echivalentul a minimum 20% din capitalul social al instituției bancare deținute de stat.
De asemenea, Cîțu a mai mai precizat că procesul de listare a Hidroelectruica, la bursă, este într-un stadiu avansat.